...atunci SCRIU...

Mă simt vinovată pentru zâmbetul meu în acest secol bolnav de cancer,  În fața unei lumi nebune și răvășite , mă simt vinovată că te iubesc ! Poate sunt prea tânără să mă gândesc la moarte , dar o fac ! Lucrează mut în mine și îmi lasă dimineața bilețele în buzunarul de la blugi ! Azi am așteptat fericirea într-o gară , eram machiată strident și aveam o pereche nouă de blugi Trenurile au întârziat cumplit și au anulat încercările noastre de a ne regăsi. Am așteptat și am îmbătrânit cumplit . M-a durut să știu că fericirea are acum rostul ei,are  mersul ei prin gări paralele,are timpul ei și tinerețea mea! Am căutat iubirea prin blugii vechi și am găsit doar praf și fericire , o infinitate de fericire și de gol. Mi-ai spus că lumea o să comenteze și îmi este imposibil să înțeleg de ce . Cât de greu e să privești o poetă și pur și simplu să taci ? Atunci când am înțeles că fericirea nu e pentru pământeni m-ai luat de mână și ochii tăi erau atât de negrii, doliu pen...

mă gândesc că ți se va face dor de mine ! uneori mă gândesc la mâinile tale . inima ma e ca o sacoșă imensă și goală . deși în ea ar putea încăpea întregul oraș, în interior nu se află nimic. să nu îți fie dor ! îmi beau cafeaua. rece. amară. mă gândesc că e miercuri și probabil îți e dor de mine . vreau ca azi să îmi oferi acea clipă a absenței tale, acea farsă iluzorie a gândului , acea păcălire lamentabilă a simțurilor , să simt secunda în care tu pur și simplu nu exiști ! aud zgomotul asurzitor făcut de o ambulanță. sper să ajungă la timp.  e miercuri, sper să nu moară nimeni azi! tu m-ai visat aseară și probabil îți miroseam a frig și a cireșe și a vară ! am primit trandafiri astăzi . roșii. nu fii gelos! nu m-au impresionat prea tare . mie îmi plac crinii ! cineva cântă la pian. pe stradă se aude un plânset. căldura asta parcă ar știi că e miercuri, se lasă în mine cu totul ! pianul ăsta absurd îmi amintește de singurătate și de tine! e aproape...

M-am rătăcit prin magazinele alea mari din centru şi am fost fascinată de fericirea prefăcută a manechinelor. Îmi persistă în minte rochiile lungi , frumoase şi scumpe ce îmbracă plasticul ăla scheletic care ar vrea să arate doar supleţe şi fragilitate dar într-un final e doar un plastic. Nici măcar nu i-am zâmbit vânzătoarei , pentru a economisi fericirea... Dar ce îşi mai poate cumpăra cu fericirea un om bolnav?                 Cât lux, câtă irosire neîncetată de viață, câtă bătaie inutilă  din aripi ! Clipesc cu putere și îi dau vieții un brânci. Farmaciile mă așteaptă... Să lipesc strâns de mine fericirea să nu îi dau drumul niciodată, să facă parte din pielea mea, din sângele meu, din globulele mele roșii să însuflețească și să dividă cromozomi! Nu cred că nu mi-ar ajunge toate pastilele din lume și cred că farmacistele mă vor invidia pentru înverșunarea cu care le voi colecționa pe toate , pentru toți banii pe care îi voi pier...

Picăturile pătrunzând în sânge ,rând pe rând... Până şi măduva-mi plânge , gând cu gând... Şi ploaia asta asurzitoare îmi aminteşte că încă mă mai doare  Şi ploaia asta îngrozitoare îmi aminteşte cine ,cum şi care...  Nu e frig, e chiar bine Ploaia asta îmi aminteşte de iubire Nu ştiu dacă  ţie îţi stă în fire Mie personal îmi e chiar bine. Ţi-aş da o ploaie de amor ca să te scalzi Să îţi lucească ochii umezi, calzi... Ţi-aş da picături îmbătătoare Şi te-aş lăsa să vezi materia cum moare! Aş arunca aceste false omagii Să las iubirea să se spargă în cartilagii.. Te las să pleci fără să fi venit Te las să mă iubeşti chiar dacă până acum n-ai îndrăznit. Te las să te lepezi de statuie Şi niciodată  nu te las să mă arunci în cuie! Ochii-mi lucesc apatic şi ploios  Materia asta s-a întors pe dos Nici nu mai ştii ce e frumos Până şi Universul e jegos! Şi simt cum mă nasc a mia oară În paradisul ăsta ploios de ţară Toamna asta e de neclintit O ...

Vânzătoarea de inimi Stângaci ne îngenuchiază inimile pe pietre, Îţi zic: "Toţi vom ucide cândva un om!" Şi nu mă crezi... Când îl vom iubi cu adevărat ne vom tatua numele pe ventricolul lui stâng şi îi vom poseda minţile. Îi vom locui inima definitiv, ucigându-i lent autenticitatea. Cuvântul dematerializează. În fiecare dimineaţă ţi se opreşte inima când mă săruţi. Fericirea operează pe cord deschis fără şanse de reuşită. Îmi privesc inima scanată şi amputată, muribundă... Nu îmi vine să cred că a rezistat atâtor costrângeri şi atâtor doruri ... Pare netulburată de neiubiri învelită bine în cele trei foi.. Şi ce actriţe bune sunt aceste inimi ! Aţi păcălit-o chiar şi pe vânzătoarea de inimi că sunteţi perfect compatibile cu toţi Dacă ar ştii această aşa-zisă vânzătoare ce mofturoasă e inima mea! Acum vreo două zile m-am izolat complet de tine pentru a-mi controla bătăile inimii Nu voiam să îmi iasă analizele denaturat. Doctoriţa ...

Şi  au murit atâţia oameni şi doar eu le-am simţit trecerea...Au trecut prin mine şi mi-au ciopârţit trăirile le-au luat iremediabil cu ei. Mă întreb cu ce voi rămâne în final. Ei cad...cad cu toţi în jurul meu, se prăbuşesc în jocul ăsta murdar al lumii. Li se pierd sufletele în căderea asta elaborată, se rostogolesc şi se întind la picioarele celor Trei Graţii.. Ei cad mai departe şi îşi leagă de mine privirile, gesturile îşi lipesc frustrările de genele mele ! Am ajuns să văd numai dezastre şi durere în viaţa asta falsă. Mi-au sângerat ochii până ţi-am văzut sclipirea din ochi şi zâmbetul de pe buze...atunci am orbit! Clădirile se prăbuşesc în jurul nostru şi lumea se clatină. De câteva nopţi visez canari morţi căzând peste tine. Simt că sunt copilul care nu plânge doar pentru că nu este nimeni aproape să îl vadă....m-am săturat de suferinţa asta ce mi s-a împregnat în vene, ce mi se zbate în aorte....vreau să o împart cu toată lumea, m-am săturat să mă lupt inutil şi fără r...

Eu nu am iubit niciodată. În zâmbetul tău de bărbat frumos se prăbuşesc cai negri şi parcă le pot depista ochii în flăcări. În inima mea de femeie tânără se ucid cerbii între ei şi coarnele lor îmi străpung retina şi mi-o inundă de lacrimi. Toţi îmi spun că nu vei veni niciodată. Am pictat un tablou alb, alb şi mi-a luat aproape o veşnicie.Nici nu ştii cât de greu este să amesteci albul cu albul şi să nu se creeze echilibrul perfect cromatic. L-am pictat pentru ziua în care vei recunoaşte că m-ai iubit. Mă tem că lupta dintre noi nu se va sfârşi nici atunci... Mă tem că mă vei minţi şi în Cosmos se vor auzi împuşcături! Atunci îmi va fi frică să mai privesc tabloul, ar fi împânzit de păsări moarte şi ne-ar lipsi delirantul alb. După mult timp ţi-am scris numele fără să clipesc fără să plâng. Şi cred că dragostea e doar pierdere de sine, poate că a venit timpul să lupt pentru mine! Aprinzi la marginea inimii mele o lampă, vrei să îmi incendiezi simţurile deja sfârşite, dar mă ...