...atunci SCRIU...

      <Pagina de jurnal>       Moartea cand vine nu te intreaba: ti-ai trait bine viata? Indiferent daca ai trait-o bine sau rau, mult sau putin e inevitabil sa nu o pierzi...       Pe albia timpului zilele se scurg monoton si dureros...Cand au trecut pe firul vremii zece zile?Sunt frant de truda, cu oasele zdrobite...Nu , nu-i durere, nici oboseala fizica, sufletul mi-l simt bolnav.Mereu mi se pare ca pluteste pe taramuri nepamantesti, intr-un feroce neverosimil. Si cand ma trezesc ma sperii de lume si iar fug departe unde nu sunt oameni.       Ma mir ca reusesc sa astern pe hartie aceste randuri, probabil o fac mecanic. Habar nu am ceea ce scriu daca frazele sunt coerente si nu alandala, rod al unui creier obosit.       Zi de zi dorul devine mai intens, mai distrugator..Fara voie imi revin pe ecranul inchipuirii momente petrecute cu Ada...Ma zbucium nevolnic,ma topesc in singuratatea aspra a od...

<Pagina de jurnal> Ce se poate spune de o fata de douazeci si opt de ani care a murit? Ca era frumoasa? Ca era inteligenta? Ca adora muzica? Ca era sensibila si puternica? Ca nu am vazut-o niciodata plangand?Ca m-a iubit? In fata vesniciei omul leapada masca minciunii si a ipocriziei...E ceea ce se intampla cu mine acum... Nu , nu voi muri, dar de acum imi ingrop sufletul in mine.. Am fost sfasiat de dor si de suferinta si  in timpul unui zile aparent linistite sufletul si-a pierdut pulsul.La vestea mortii ei a palpitat de cateva ori si nu si.a mai revenit. Voi trai vesnic cu un suflet mort,nici macar mort ...sa spunem amortit de o durere profunda, interminabila, neinduratoare .... Ce soarta cruda... Probabil ca ve-ti spune ca sunt doar un poet, un poet nebun...Dar eu in comparatie cu alti poeti nu scriu pentru mine, nu scriu despre mine..Scriu pentru voi,va scriu voua...Sufletul meu va scrie...As vrea ca miile de generatii sa o cunoasca pe ea... pentru ca voi...

Se uita la ceas...Facu un efort si se ridica impleticindu-se...In ochii ei verzi nu se putea citi nelinistea... Era o noapte terbil de intunecata..Ploaia alcatuia un paravan atat de dens ,incat farurile nu luminau mai departe de doi metri.La zgomotul motorului pornit inima ii tresari insesizabil..Mergea incet crispata pe volan...Se gandi ca ii vor trebui cel putin patru ceasuri pentru a ajunge acasa..Simti cum brusc puterile o parasesc: mainile ii tremurau,vederea i se incetosase...Trebuia totusi sa ajunga... Lua hotarare sa isi acorde cateva minute de ragaz,isi aprinse o tigara si nelinistita o intoarse intre degete, apoi o duse la buzele crispate si trase cu sete din ea...Dupa a doua tigara se simti putin mai bine si considera ca poate merge mai departe... Niciodata nu simtise o asemenea spaima ,era o femeie deosebit de puternica.Facu apel la calm si la stapanirea de sine ...Mai inainta cativa metri.Teama ii paraliza simturile,ii anahila reflexele.Privi cadranul de bord apoi ...