Picăturile pătrunzând în sânge ,rând pe rând...

Până şi măduva-mi plânge , gând cu gând...
Şi ploaia asta asurzitoare îmi aminteşte că încă mă mai doare 
Şi ploaia asta îngrozitoare îmi aminteşte cine ,cum şi care... 

Nu e frig, e chiar bine
Ploaia asta îmi aminteşte de iubire
Nu ştiu dacă  ţie îţi stă în fire
Mie personal îmi e chiar bine.

Ţi-aş da o ploaie de amor ca să te scalzi
Să îţi lucească ochii umezi, calzi...
Ţi-aş da picături îmbătătoare
Şi te-aş lăsa să vezi materia cum moare!

Aş arunca aceste false omagii
Să las iubirea să se spargă în cartilagii..

Te las să pleci fără să fi venit
Te las să mă iubeşti chiar dacă până acum n-ai îndrăznit.
Te las să te lepezi de statuie
Şi niciodată  nu te las să mă arunci în cuie!

Ochii-mi lucesc apatic şi ploios 
Materia asta s-a întors pe dos
Nici nu mai ştii ce e frumos
Până şi Universul e jegos!

Şi simt cum mă nasc a mia oară
În paradisul ăsta ploios de ţară
Toamna asta e de neclintit
O să fiu Ana ce se-ndreaptă către schit!

Se sparg bulgări de lumină în catredrale
Te văd cum te clatini când mă vezi în zare
Sunt îmbrăcată în ploaia asta ameţitoare
Dar poţi să vezi pe chipul meu doar soare.

Vreau să las ploaia asta să ucidă 
Să fiu rece , rea , placidă
Să mă arunce la pământ o picătură
Şi după mult timp să uit şi eu de ură.

Fulgerele se lovesc amorfe de pereţi
Mă uit la voi ca la nişte bieţi poeţi
Ce se clatină de frică
Când plouă în lumea asta strâmtă , mică...

Mă simt de-odată mai fluidă
Mă scurg în viaţa asta translucidă...

Şi cade ploaie în n versuri
Din iubirea noastră au rămas doar resturi.

Mă ascund în zid de ploaie,hop cu hop
Mă strecor în această mare, strop cu strop.

Niciun comentariu: