Rid 1

Şi da, am obligaţia să respir! 
Când eşti pe moarte sau când eşti îndrăgostit scrii nişte poeme groaznice.
Respir şi mi se pare cea mai cruntă moarte!
Mă opresc în linişte. în alb. în negru.
Tu eşti eu la persoana a doua.

Am obligaţia să respir, să mănânc şi să dorm!
Moartea şi iubirea îmi sunt interzise!
Orbii sunt singurii ce mă văd, îmi simt disperarea,
Mă oglindesc în ochii lor ştinşi şi reci şi plânşi!
Atunci mă apasă pe umeri obligaţia de a respira şi simt că mă sufoc.

Am luat nişte pastile albastre şi verzi. nu îmi amintesc numele lor complicate!
Respir. Am libertatea să alerg, să aleg şi să respir. 
Să mor şi să iubesc nu am voie!
De tine zborul se ţine ca de un zmeu. 
Eşti înalt, încântător şi vertical, de neclintit!
Când mă îndrept spre parapet rămâi doar o moarte pe fundal alb, 
Doar o respiraţie în prima zi de iunie.


Tăceam şi respiram amândoi.
Eu urma să traversez din nou strada cu ochii închişi.
Ai tras aer în piept, mi-ai dat un brânci şi tăcut ai început să plângi!
Am visat că de atâta plâns am orbit şi că nu mai respirăm
Am visat că ne loveam disperaţi de zid, 
Din orbirea noastră se năşteau păsări, noi eram păsări
Ne loveam de zid, zidul se clătina
Am zguduit aerul cu ţipetele noastre isterice şi a devenit de nerespirat.

Actul de a respira a devenit monstruos,
Nu îmi pot da seama dacă e prea devreme, sau prea târziu.
Urăsc să mă prefac că exist şi mă tem că voi începe să cred până la urmă!
Încercarea de a respira, sau poate chiar de a iubi 
E aruncare inutilă în gol.



E linişte. Nu se aude că respir cu plămânul tău de fluture mort.
Taci. Te metamorfozezi într-o vrabie ucisă în somn şi nu respiri.
Eşti mai uşor decât pot duce şi mai greu decât aş putea iubi.
Nu eşti nimic mai mult decât mine şi o respiraţie irosită alandala.


Noi nu avem locurile noastre, ne aşezăm la întâmplare
Aşa fac oamenii, unde rămâne locul gol se îngrămădesc infernal
Nu am un loc al meu! Poţi să mă strângi în braţe până îmi opreşti respiraţia,
Poţi să mă crezi copilul tău!
Poţi să mă crezi orice, orice crezi se îndeplineşte 
Dar mă tem că la tine în braţe sunt şi voi fi eu, cu sau fără respiraţie!

E momentul când îmi amintesc mâinile tale scoţând cu brutalitate iubirea din mine!
"S-a sfârşit. Nu mai respiră!", ai spus. Nu ştiai că simţeam moartea în mâini şi nu ştiam unde să o las.
I-am dat drumul, i-ai dat drumul dragostei şi s-au contopit.
De atunci când mă gândesc la iubire, mă gândesc la moarte 
Şi am dreptate!

Respir încet ca şi cum aş avea încă plămâni şi îmi împart ţigară cu tine!