Plecare în tempera

Plec. G. nu bănuieşte nimic şi nu o va face niciodată. Îmi vine să îi urlu că aici nu este locul meu şi tot ce crede el că este  lumea este defapt doar un spaţiu ticsit de oameni insipizi şi impersonali,  fascinaţi de sclipirea falsă şi trivială a cărnii, de  însufleţire artificială, şi care caută cu obsesia consumatorilor de droguri cu totul altceva decât suflete, care se lamentează la câteva cuvinte ieftine şi la gesturi care se vor inteligente. 

Soirée Glam | une création wanna-be.eu

Toate eforturile mele de a intra în lumea lui s-au lovit ca valurile de stânci. Se speriau, se loveau, se sfârşeau şi reveneau neputinciose pentru a relua acelaşi curs. Urlă în mine neputinţa valurilor de a învinge stânca! Devin isterică şi îmi vine să îmi sparg viaţa ca pe un pahar gol şi mă uit în ochii lui G. . Nu i-a plăcut niciodată să adune cioburile pentru că a considerat că nimic nu mai poate fi la fel, ce s-a spart , s-a spart.

Dacă aş vorbi cu el despre moarte ar fi ca şi cum i-aş vorbi despre o uşă înţepenită, mă străduiesc din răsputeri să nu plâng. Mă amuză neputinţa oamenilor care îşi vând sufletele pentru lucruri atât de neînsemnate şi sacrificiul lor mi se pare grotesc şi inuman şi identitatea lor toxică îmi face rău. G. se simte admirabil, e mediul lui nu al meu.

Nu îşi va da seama că am plecat. Ar  putea să râdă atunci G., să râdă cu râsul lui sarcastic şi accentuat, să fie ironic dar neputincios în faţa voinţei mele. Să fure din obiceiurile oamenilor şi să încerce să îmi schimbe deciziile, să îmi strângă visurile într-o cămaşă de forţă prea strâmtă, să decurgă după aceea la persuasiune şi să cedeze intempestiv şi violent. L-aş urî până în ziua în care l-aş revedea, l-aş evita şi după aş începe din nou să îl urăsc, ca şi cum aş juca şah cu propriile sentimente şi aş fi prinsă mereu pe picior greşit.

Când voi pleca mă voi salva singură de inavuabilitatea lumii, de răceala lui neintenţionată, de oamenii superficiali şi goi. Aş vrea să îmi dea puterea să plec fără să spun adio, să plec fără a spune altceva să îl las să creadă în balivernele prietenilor şi să las să rupă fâşii din imaginea pe care şi-a creat-o despre mine.
Să le arunce peste cioburi ca să le încălzească placiditatea.

Plecând voi cădea în irosiri fără sfârşit şi lumea în lipsa lu G. mi se va părea metamorfozată şi mă voi cabra sub privirile ei, mă voi camufla şi cu puţin noroc aş putea deveni unul dintre ei, m-aş lăsa visată şi le-aş stârni poftele, m-aş înjosi dar aş fi liberă fără tensiune artificială. Am înţeles că rămânem şi fără lacrimi la un moment dat. Doar nerăbdarea lui îmi va da speranţa că exist şi în ritmul ăsta voi avea curaj să îmi trăiesc şi restul zilelor cu o detaşare suspectă.Îmi e silă de toate cuvintele şi sentimentele astea de neînţeles, mai bine aş pleca lăsând lucrurile nerezolvate. Îmi vine să fug şi ştiu că o pot face, îmi e ruşine că pot şi îmi e ruşine că o voi face.


Când voi pleca voi fi renegată, îmi va fi negat şi locul pe care îl ocup în acest moment şi îmi va fi aruncată la gunoi notorietatea, voi fi ştearsă chiar şi după colţul mototolit şi necitit al unui cotidian obscen. G. va fi năucit şi implacid ca şi cum a fost sedat în fiecare secundă în care i-am zâmbit. Nu va regreta, nu va face paşi, el nu va bănui nimic. Mersul meu primejdios pe sfoară nu este problema lui, nu îl priveşte, el îşi iubeşte lumea şi în existenţa mea vede doar inutilitate şi încălcarea liniei îl lasă rece. I-aş cere lacrimi dar sunt convinsă că nu mi-ar da. 

A trecut mult de când m-am hotărât să plec şi am plecat. Nu am rezistat să îl văd pe G. falsificându-şi sufletul şi facilitând o dezumanizare bine studiată cu stoarcerea libertăţii din sânge. Îmi venea să plâng. Atunci mi-am spart din nou viaţa ca pe un pahar dar aş lipi cioburile şi aş clădi cu ele zidul aşteptării.


P.S. : Azi nu am plâns. Dar mâine?

Untitled

12 comentarii:

Cătălin spunea...

Mâine vei râde și vei avea o mină optimistă ;)

erys spunea...

mi-a placut ce-am citit, mi-a placut intensitatea cuvintelor! :)

Lxi spunea...

Si daca vei plange maine, ce?

Izabella Stefania spunea...

Wow... Stii, uneori e bine sa mergi mai departe. Orice se intampla in viata asta are un scop. Cat despre plans.. e bine sa plangi, sa te descarci, iar la un moment dat vei realiza, probabil, ca ai plans atat de mult incat nu mai ai lacrimi. :)

Anonim spunea...

si mainme o vei lua de la capat din cioburi facand un pahar din care vei bea un strop de iubire pentru o clipa potolindu-ti setea macar...

Daniel Popescu spunea...

Foarte frumos blog. Daca iti place si arta contemporana - in special pictura - te invit sa vizitezi un blog deosebit, pe care il gasesti la aceasta adresa.

Refinder spunea...

maine vei zambi ;)

Refinder spunea...

maine vei zambi ;)

Vasi spunea...

Mi-a plăcut foarte mult! Așteptăm în continuare o nouă capodoperă de-a ta :).

O simpla fata . spunea...

M-a inpresionat postarea ta :* Ma regasesc si eu.

Laura C. spunea...

Sensibilitate... Profunzime... Viziune...

Toyist Hribso spunea...

Foarte frumos scris, felicitari!