Capriciu dureros de ud !
eram fluidă, eram udă , atât de udă , că mi se scurgea apa prin vene .
o rețea infinită de picături mă împiedicau să îți văd ochii.
strecurai lumina primită de la fulgere și o împărțeai cu nemiluita
și mă împingeai în băltoace mizere ,
și tu te ascundeai în spatele vitrinelor șiroind de apă, reci , neclare
eram ca un fluture ce se lovea bezmetic de strălucire, de iluzia atingerii tale !
și ploua!
eram apă, vorbeam mult chiar dacă de multe ori nu înțelegeai ce spun
vorbeam mult ca să îmi acoper teama și tuna, tuna ca și cum ar fi fost sfârșitul lumii
îți încolăceai privirea și o rătăceai umil în verdele ud al ochilor mei,
te înecai cu gustul sărat al pielii mele.
și tuna !
eram ceva ce nu voi mai fi niciodată , nici femeie, nici apă
deși atunci chiar mă credeam puțin din amândouă
credeam că sunt o împletitură de perfecțiune apoasă și ștearsă și calmă
și toți oamenii mi se păreau plânși și triști și te priveam amuzată în ochi
atunci când îi vedeam fugind speriați în biserici
probabil intrau pentru prima dată
și se temeau : plângeau, râdeau și implorau iertare
și ploaia cădea asemenea unei păsări de ziuă ce zboară noaptea
și tremura !
eram femeia pe care ți-ai dorit-o din totdeauna dar nu o știai încă
așa udă , mă confundai cu ploaia și treceai jovial pe lângă mine
îmi alunecai printre degete , și îmi ridicam mâinile spre cer
în așteptarea furtunii , vedeam născându-se trepidând picuri de ploaie
și începeam să îți urlu despre naufragii și doruri și despre nemurire
și mi se făcea frig și cădeam și ploaia aluneca pe pielea încă caldă
și aluneca !
eram un dans straniu pe care nu ți-l vei aminti niciodată
țineam feminitatea în fiole mici și o aruncam cu zgârcenie în ploaie
amestecam atent picătură cu picătură , strop cu strop
ideea de apropiere mă speria și mirosul tău estompa mirosul ierbii ude
și cât îmi plăcea. miros de Calvin Klein amestecat cu miros de prospețime
mă îmbătam încet , încet. natura învia , se îmbăta !
și am fost fericiți până ce ploaia ne amuțea țipătele
și îmbăta !
eram sută la sută apă , fără erori de calcul matematic ,
luam forma trupului tău fără să clipesc
mă temeam să nu ți se inunde plămânii dar tu habar n-aveai !
clădisem mii și mii de bariele fluide și mă scufundam în ele
nu reușeam să trec hotarul , o făcusem involuntar
dar eram prea egoistă și mă temeam să nu mă înec
stăteam cuminte și așteptam sfârșitul ploii .
și dacă ai fi știut câte frumuseți se ascundeau în spatele ultimelor picături
poate te-aș fi învățat să o iei de la capăt
să botezi îngerii ce își pleacă capetele îngenuchiați de povara de apă
și râd !
îmi amintesc cum stăteai în spatele geamului cu regretul că nu o să mă simți niciodată
așa cum eram atunci : prea slabă, prea udă , poate prea urâtă .
regretai că deși că sunt prea măruntă, prea descoperită, prea rece,
îți doreai măcar să urlii și să îmi critici inconștiența .
eram prea apă atunci ca să îți aud plânsul
și ploaia se scurgea și numai lângă tine mă simțeam bine în marea aia de singurătate
și am început să cresc pescăruși și ploaiea cădea
și plângea !
P.S : Și ți-aș fi cerut o umbrelă dar mă durea să te văd cu o altă femeie după ce îți fusesem totul . Ți-am fost și ploaie îți amintești ?
Îmi plăcea să te privesc totuși prin zâmbetul ud , îmi plăcea că nu știi că defapt plâng și mă înfiora vocea ta când îmi spuneai : "de ce râzi prostește ? nu vezi ? trece lumea pe stradă. nu vrei să li se împiedice privirea de rimelul tău scurs !"
o rețea infinită de picături mă împiedicau să îți văd ochii.
strecurai lumina primită de la fulgere și o împărțeai cu nemiluita
și mă împingeai în băltoace mizere ,
și tu te ascundeai în spatele vitrinelor șiroind de apă, reci , neclare
eram ca un fluture ce se lovea bezmetic de strălucire, de iluzia atingerii tale !
și ploua!
eram apă, vorbeam mult chiar dacă de multe ori nu înțelegeai ce spun
vorbeam mult ca să îmi acoper teama și tuna, tuna ca și cum ar fi fost sfârșitul lumii
îți încolăceai privirea și o rătăceai umil în verdele ud al ochilor mei,
te înecai cu gustul sărat al pielii mele.
și tuna !
eram ceva ce nu voi mai fi niciodată , nici femeie, nici apă
deși atunci chiar mă credeam puțin din amândouă
credeam că sunt o împletitură de perfecțiune apoasă și ștearsă și calmă
și toți oamenii mi se păreau plânși și triști și te priveam amuzată în ochi
atunci când îi vedeam fugind speriați în biserici
probabil intrau pentru prima dată
și se temeau : plângeau, râdeau și implorau iertare
și ploaia cădea asemenea unei păsări de ziuă ce zboară noaptea
și tremura !
eram femeia pe care ți-ai dorit-o din totdeauna dar nu o știai încă
așa udă , mă confundai cu ploaia și treceai jovial pe lângă mine
îmi alunecai printre degete , și îmi ridicam mâinile spre cer
în așteptarea furtunii , vedeam născându-se trepidând picuri de ploaie
și începeam să îți urlu despre naufragii și doruri și despre nemurire
și mi se făcea frig și cădeam și ploaia aluneca pe pielea încă caldă
și aluneca !
eram un dans straniu pe care nu ți-l vei aminti niciodată
țineam feminitatea în fiole mici și o aruncam cu zgârcenie în ploaie
amestecam atent picătură cu picătură , strop cu strop
ideea de apropiere mă speria și mirosul tău estompa mirosul ierbii ude
și cât îmi plăcea. miros de Calvin Klein amestecat cu miros de prospețime
mă îmbătam încet , încet. natura învia , se îmbăta !
și am fost fericiți până ce ploaia ne amuțea țipătele
și îmbăta !
eram sută la sută apă , fără erori de calcul matematic ,
luam forma trupului tău fără să clipesc
mă temeam să nu ți se inunde plămânii dar tu habar n-aveai !
clădisem mii și mii de bariele fluide și mă scufundam în ele
nu reușeam să trec hotarul , o făcusem involuntar
dar eram prea egoistă și mă temeam să nu mă înec
stăteam cuminte și așteptam sfârșitul ploii .
și dacă ai fi știut câte frumuseți se ascundeau în spatele ultimelor picături
poate te-aș fi învățat să o iei de la capăt
să botezi îngerii ce își pleacă capetele îngenuchiați de povara de apă
și râd !
îmi amintesc cum stăteai în spatele geamului cu regretul că nu o să mă simți niciodată
așa cum eram atunci : prea slabă, prea udă , poate prea urâtă .
regretai că deși că sunt prea măruntă, prea descoperită, prea rece,
îți doreai măcar să urlii și să îmi critici inconștiența .
eram prea apă atunci ca să îți aud plânsul
și ploaia se scurgea și numai lângă tine mă simțeam bine în marea aia de singurătate
și am început să cresc pescăruși și ploaiea cădea
și plângea !
P.S : Și ți-aș fi cerut o umbrelă dar mă durea să te văd cu o altă femeie după ce îți fusesem totul . Ți-am fost și ploaie îți amintești ?
Îmi plăcea să te privesc totuși prin zâmbetul ud , îmi plăcea că nu știi că defapt plâng și mă înfiora vocea ta când îmi spuneai : "de ce râzi prostește ? nu vezi ? trece lumea pe stradă. nu vrei să li se împiedice privirea de rimelul tău scurs !"
Comentarii