Capriciu dureros de ud !

eram fluidă, eram  udă , atât de udă , că mi se scurgea apa prin vene .
o rețea infinită de picături mă împiedicau să îți văd ochii.
strecurai lumina primită de la  fulgere și o împărțeai cu nemiluita 
și mă împingeai în băltoace mizere , 
și tu te ascundeai în spatele vitrinelor șiroind de apă, reci , neclare
eram ca un fluture ce se lovea bezmetic de strălucire, de iluzia atingerii tale !
și ploua!


eram apă, vorbeam mult chiar dacă de multe ori nu înțelegeai ce spun
vorbeam mult ca să îmi acoper teama și tuna, tuna ca și cum ar fi fost sfârșitul lumii
îți încolăceai privirea și o rătăceai umil în verdele ud al ochilor mei,
te înecai cu gustul sărat al pielii mele.
și tuna !
Tumblr_mj3e33pfbo1qaiyl9o1_500_large


eram ceva ce nu voi mai fi niciodată , nici femeie, nici apă 
deși atunci chiar mă  credeam puțin din amândouă 
credeam că sunt o împletitură de perfecțiune apoasă și ștearsă și calmă
și toți oamenii mi se păreau plânși și triști și te priveam amuzată în ochi 
atunci când îi vedeam fugind speriați în biserici
probabil  intrau pentru prima dată 
și se temeau : plângeau, râdeau și implorau iertare
și ploaia cădea asemenea unei păsări de ziuă ce zboară noaptea
și tremura !

eram femeia pe care ți-ai dorit-o din totdeauna dar nu o știai încă 
așa udă , mă confundai cu ploaia și treceai jovial pe lângă mine 
îmi alunecai printre degete , și îmi ridicam mâinile spre cer 
în așteptarea furtunii , vedeam născându-se trepidând picuri de ploaie
și  începeam să îți urlu despre  naufragii și doruri și despre nemurire 
și mi se făcea frig și cădeam și ploaia aluneca pe pielea încă caldă 
și aluneca !

eram un dans straniu pe care nu ți-l vei aminti niciodată
țineam feminitatea în fiole mici și o aruncam cu zgârcenie în ploaie 
amestecam atent  picătură cu picătură , strop cu strop 
ideea de apropiere mă speria și mirosul tău estompa mirosul ierbii ude
și cât îmi plăcea. miros de Calvin Klein amestecat cu miros de prospețime
mă îmbătam încet , încet. natura învia , se îmbăta !
și am fost fericiți până ce ploaia ne amuțea țipătele
și îmbăta !

eram sută la sută apă , fără erori de calcul matematic  , 
luam forma trupului tău fără să clipesc  
mă temeam să nu ți se inunde plămânii dar tu habar n-aveai !
clădisem mii și mii de bariele fluide și mă scufundam în ele
nu reușeam să trec hotarul , o făcusem involuntar 
dar eram prea egoistă și mă temeam să nu mă înec 
stăteam cuminte și așteptam sfârșitul ploii .
și dacă ai fi știut câte frumuseți se ascundeau în spatele ultimelor picături
poate te-aș fi învățat să o iei de la capăt
să botezi îngerii ce își pleacă capetele îngenuchiați de povara de apă
și râd !

63e05c3af82344f98b639ec4a6a497f0_large





îmi amintesc cum stăteai în spatele geamului cu regretul că nu o să mă simți niciodată
așa cum eram atunci : prea slabă, prea udă , poate prea urâtă .
regretai că deși că sunt prea măruntă, prea descoperită, prea rece, 
îți doreai măcar să urlii și să îmi critici inconștiența .
eram prea apă atunci ca să îți aud plânsul 
și ploaia se scurgea și numai lângă tine mă simțeam bine în marea aia de singurătate
și am început să cresc pescăruși și ploaiea cădea 
și plângea !

P.S : Și ți-aș fi cerut o umbrelă dar mă durea să te văd cu o altă femeie după ce îți fusesem totul . Ți-am fost și ploaie îți amintești ?
Îmi plăcea să te privesc totuși prin zâmbetul ud , îmi plăcea că nu știi că defapt plâng și mă înfiora vocea ta când îmi spuneai : "de ce râzi prostește ? nu vezi ? trece lumea pe stradă. nu vrei să li se împiedice privirea de rimelul tău scurs !"


4 comentarii:

Andro spunea...

Mereu frumos. Simt durerea ta.

alidrg spunea...

Foarte frumos :D

Lxi spunea...

Intotdeauna mi-a placut puritatea cu care scri si melancolia din sufletul tau..

Alexaaxc spunea...

Poate nu mai era copil sa alerge in ploaie sa prinda picaturile. Cat despre umbrela poate ca ii trebuia lui.