Blugi. Moarte.

Mă simt vinovată pentru zâmbetul meu în acest secol bolnav de cancer, 
În fața unei lumi nebune și răvășite , mă simt vinovată că te iubesc !
Poate sunt prea tânără să mă gândesc la moarte , dar o fac !
Lucrează mut în mine și îmi lasă dimineața bilețele în buzunarul de la blugi !


Azi am așteptat fericirea într-o gară , eram machiată strident și aveam o pereche nouă de blugi
Trenurile au întârziat cumplit și au anulat încercările noastre de a ne regăsi.
Am așteptat și am îmbătrânit cumplit .
M-a durut să știu că fericirea are acum rostul ei,are  mersul ei prin gări paralele,are timpul ei și tinerețea mea!



Am căutat iubirea prin blugii vechi și am găsit doar praf și fericire , o infinitate de fericire și de gol.
Mi-ai spus că lumea o să comenteze și îmi este imposibil să înțeleg de ce . Cât de greu e să privești o poetă și pur și simplu să taci ?
Atunci când am înțeles că fericirea nu e pentru pământeni m-ai luat de mână și ochii tăi erau atât de negrii, doliu pentru întreaga omenire , ce opulență ! 
Cu siguranță te asiguraseși înainte că nu ne vede nimeni!




Și până la urmă nici nu mă va interesa că vor râde oamenii că poeta își iubește doar unica pereche de blugi!

Și cancerul și-a deschis aripile ca un fluture , azi a murit un poet și noi ne-am iubit și pentru el !
Mă tem că și păsările mor făra să ne arate dragostea vreodată !

Mi-am acoperit teama cu materialul ăsta uzat de blugi , am privit cerul și am aprins o lumânare.

Azi m-am convins - în Rai se poartă blugi . 


P.S : E interzis să trageți de bretele, e posibil să cauzați daune aripilor !