Aberant.
Vânzătoarea
de inimi
Stângaci
ne îngenuchiază inimile pe pietre,
Îţi
zic: "Toţi vom ucide cândva un om!"
Şi
nu mă crezi...
Când
îl vom iubi cu adevărat ne vom tatua numele pe ventricolul lui stâng şi îi vom
poseda minţile.
Îi
vom locui inima definitiv, ucigându-i lent autenticitatea.
Cuvântul
dematerializează.
În
fiecare dimineaţă ţi se opreşte inima când mă săruţi.
Fericirea operează pe cord deschis
fără şanse de reuşită.
Îmi privesc inima scanată şi
amputată, muribundă...
Nu îmi vine să cred că a rezistat
atâtor costrângeri şi atâtor doruri ...
Pare netulburată de neiubiri
învelită bine în cele trei foi..
Şi ce actriţe bune sunt aceste
inimi !
Aţi păcălit-o chiar şi pe
vânzătoarea de inimi că sunteţi perfect compatibile cu toţi
Dacă ar ştii această aşa-zisă
vânzătoare ce mofturoasă e inima mea!
Acum vreo două zile m-am izolat
complet de tine pentru a-mi controla bătăile inimii
Nu voiam să îmi iasă analizele
denaturat.
Doctoriţa mi-a zâmbit cu invidie
apoi mi-a împodobit inima cu procente şi numere kilometrice, complexe,
imaginare...
Disperată mi-a trântit câteva
cuvinte seci
"Domnişoară nu vă înţeleg.
Aveţi o inimă enervant de normală! Este o pierdere de timp."
Inima a reuşit să o păcălească şi
pe ea.
Mi-am împăturit-o fără să clipesc
în grafice alandala, am ascuns-o printre coordonate indescifrabile şi am
plecat.
O bag în buzunar şi plec zâmbind
bolnăvicios.
Halal ştiinţă ! Nici toată
cunoaşterea din lume nu ajută la disecţiile pe inimă, e imposibil să aflii cu
precizie de ce îi este atât de dor.
Uneori mi-aş dori să putem trage o
linie de demarcaţie pe inimă,
Poate chiar mai multe, să nu se mai
înţeleagă unde e inima mea şi unde e inima ta!
După ce am ucis inimi şi mi-a fost
inima rănită mortal
M-am hotărât să mă debarasez de ea
Deşi nu e cerere de piaţă...
Biata omenire ar fi dispusă să
ucidă pentru o inimă aparent nouă care e defapt cusută şi răscusută.
De ce? Pentru că rar avem încredere în propria
noastră inimă şi preferăm să ne împingem în piept false şi ieftine uzurpatoare.
A sosit momentul să îmi dau inima,
pentru a reuşi să nu te mai iubesc.
Sufletul îmi e răstâgnit estetic în
trupul neînsufleţit.
Dimineaţă pe inimă goală lasă-mă să-ţi
fiu nicotină şi drog şi neiubire!
Râd amar a nebunie şi îţi
administrez o supradoză!
Îmi iau cea mai frumoasă cămaşă pe
care o am ...
Nu vreau să se observe dispariţia
inimii.
Din instinct pieptul mi se mai
zbate ritmic, activat de un suflu sclav al vieţii,
Se zbate surd, încet ca un radiou
stricat pe care nu ai fost în stare să îl repari
Şi din vina perseverenţei pe care
ai urmat-o în iubire,
Ai dezmembrat toate părţile
componente şi ai pierdut instrucţiunile.
Deabia aştept să văd cum vei pune
capilarele, venele, aortele la locul lor dar mai ales cum vei îmbrăca totul în
sentiment!
Am scris un cuvânt strâmb pe inimă înainte să
mi-o smulg din piept şi mă tem că îi va fi mai greu să zboare,
Mă tem că va muri prima din vina
lipsei de experienţă.
Acum îi las să îmi taie inima în
două
Şi sper că înainte de a muri voi
reuşi să împart fiecărui om din lume o fărâmă din ea!
P.S: Nu te teme, tu eşti primul
primitor. Inima mea este compatibil şi cu spaţiile umplute de fum!
Te
trăiesc!
Am ajuns să ne trăim unul pe
altul...
Să devenim punţi şi grădini
suspendate,
Să începem să tăiem zilele din
calendar Începând mereu cu ultima...
Să nu ne pese ce nume poartă
scopul, viaţa, anul , anotimpul ,luna...
Zbaterile mele au devenit doar ţipete
surde de treceri prin zid,
Doar ritmuri ambigui de zboruri
prin vid.
Nu mai recunosc copilul bătrân ce
am devenit şi Universul se transformă în criptă!
Şi ştii ce se întâmplă când ajungem să ne trăim unul pe
altul?
Devenim neînchipuit de visători, inimaginabil
de reali,
Fără trecut şi fără viitor!
Am început să mor în mine
Fără să mai clintesc apele adânci
ale irisului.
Am devenit bună la sportul ăsta în
care singurul lucru pe care trebuie să îl fac este să te trăiesc!
Purtăm în noi o colecţie
impresionantă de constrângeri şi frustrări strâns legate de epidermă
Suntem împinşi absurd la
inactivitate, la netrăire!
Ne trebuie curaj pentru a ne
revolta dar şi mai mult curaj
Să lăsăm nemoartea şi neviaţa să ne
folosească minţile pentru a-şi transpune ideile!
Trebuie să avem curajul să trăim!
Constrângerile ne dau libertatea de a sta de
veghe...
Nu putem fi rupţi, nu putem îndura
veşnic absurdul.
Nu mai trăim nimic...
Ne trăim doar unul pe altul.
Îţi spun discret: "Ai mare
grijă cu inima mea. ", atât!
Trec de la singurătate la iubire şi
invers
Printr-o mişcare perfectă dusă cu
compasul
Azi facem autopsie pe trăire
deschisă şi din câte ştiu nu îmi amintesc să fi făcut invitaţii.
E prima zi din calendar...
Îi las să îmi injecteze sub unghii
toată distanţa care ne desparte
În speranţa că vor amorţi trăirea
Şi o vor salva până la următoarea
întâlnire încărcată de frustrări!
Atunci te voi trăi cu toată fiinţa
mea!
Nu îi voi lăsa să ne fure trăirea
Trebuie să mă crezi pe cuvânt când
îţi spun: "Trăirea nu e un drog, e o joacă!"
Şi dacă ne-am întreba mamele ce
înţeleg prin trăire ne-ar spune că li s-a întâmplat o singură dată în ziua în
care ne-au văzut primul zâmbet!
Am ajuns să ne trăim unul pe altul
cum o faceau Adam şi Eva la
începutul Universului!
Şi dacă ai ştii că atunci când mă
trăieşti Universul se face mai mare, ce ai face?
P.S:Numai tu cu toate lucrurile
tale unse cu netrăire reuşeşti să mă faci să te trăiesc de fiecare dată altfel!
Timpul nu prea mi-a mai permis dar am revenit cu două poezii scrise recent! Sper să vă placă!
Comentarii
"Căci toți ucidem ce ni-i drag
Și-ntindem morții prada,
Unii ucid cu desmierdări,
Mulți cu priviri de-otravă,
Cei lași ucid cu sărutări
Iar cei viteji cu spada."
cele bune!
http://ancinetwisdom.blogspot.ro/