Nebunii!

Tu mă credeai nebună, şi te credeai bărbat râzând de nebunia mea.
Tu mă credeai femeie şi atât, şi te simţeai superior!Oh , tu biet muritor!
Tu credeai în veşnicie , eu mă stingeam zilnic lângă tine mai puţin femeie, mai puţin nebună!
Tu credeai în destin , eu în pura întâmplare...
Tu credeai că iubeşti, şi ca să vezi ,eu eram cea care iubea!
Eu , tu , nu credeam în noi...


Am crezut că te văd în toţi la început, atunci când eram doi naivi copii.Toţi oamenii străzi prindeau contur rebel, de scriitor neînţeles. Să fi văzut ce frumuseţe!Cât de colorată era lumea mea. În fiecare vedeam ceva din tine!


Dragule, tu iubeai singurătatea, pe mine mă chinuia, mă dezgusta...
Tu iubeai fericirea, eu eram mult prea ocupată cu colecţionarea lacrimilor.
Tu iubeai iubirea, ca şi cum acest mit ar exista!
Tu, eu, nu iubeam, învăţam să o facem...


Învăţam să iubim asemenea copiilor mici.La început iubeam totul,învăţam emoţia de a iubi orice, oricât de mic, apoi ne dezvăţam de acest obicei considerat de noi prostesc.Cât ne înşelam atunci, cât regretăm acum!


Copile, tu jucai rolul vieţii tale şi ce păcat că nu o ştiai , poate ai fi dat ce era mai bun din tine.
Tu jucai sfios la început, nepăsător, iar eu îmbătrâneam neîndurător lângă tine.
Tu jucai rolul omului nemuritor ,eu eram bătrânica de lângă tine, ce făcea parte doar din decor.
Noi, eu ,tu, actori în propriile vieţi, cine ar fi crezut?


Ne-am jucat amândoi la început neştiind ce va urma..Maturizându-ne învăţam să ne jucam de-a copii, era atât de bine.Alergam grăbiţi şi ajungeam mereu la acelaşi punct de vedere.Eram aşa de maturi şi totuşi atât de copii!


Gândule, tu mimai disperarea când erai pe cale să mă pierzi, eu mimam nepăsarea.
Tu mimai  viaţa, eu suferinţa şi dezlipirea înfiorătoare de trup, de tine.
Tu mimai că îţi pasă, iar eu că nu mai pot.
El, ea , adică eu, tu, nu mimam...


Eram aproape bătrâni ,eu nu mimam o boală oarecare, eu chiar eram bolnavă.Tu nu credeai sau poate nu îţi păsa.Vieţii nu îi păsa de doi mimi bătrâni ...Ce trist era, ce greu era!


Eu muream, tu înviai, viaţa ţi se zbătea în pleoape.
Eu muream, fără regret, tu râdeai crezând că mă prefac.
Eu muream absur , probabil fără rost , tu abia acum îţi dădeai seama că te iubeam.
Poate eu ,poate tu plecam, muream...


Când viaţa l-a ucis pe om , nu i-a lăsat nimic, când tu mai ucis pe mine aş putea spune că mi-ai lăsat totul şi multe altele în plus. E trist acum să spun că mai ucis , aproape neadevărat,nedrept.


Acum când nu mai sunt  mă vezi pretutindeni, cine e nebunul  acum, cine e copilul, cine e adultul,cine?Ai rămas oricum numai tu.
Priveşti femeile în ochi fix,duşmăneşte, rece şi le strigi:
"Cine sunteţi voi, voi femei nebune?Eu am nevoie de nebunia ei!"
Atât.


Nu mai crezi în destin!Eşti actorul care a învăţat cel mai târziu să iubească, e posibil totuşi să mimezi iubirea.
Cine poate şti?


Ce bine ar fi fost să mă prefac că mor, să fentez viaţa. Acum doi nebuni s-ar fi ţinut sfioşi de mână , ajunşi în punctul final, la actul final.


Te iert ! Ai fost singurul şi unica mea nebunie!







14 comentarii:

yume-chan spunea...

Un poem nebunesc. Superb, ca de obicei m-ai lasat fara cuvinte. ^^

Iullia spunea...

e superba postarea ta!!!!

SimonaR. spunea...

Impresionant!

calator spunea...

doi nebuni
si-o lume mica.
astazi,
totul se complica.
doi straini
murind de frica.

Bia. spunea...

De obicei se intampla asa... toate marile iubiri raman neimplinite..
Si ai nevoie doar de o mica nebunie sa stii ca nu ai trait degeaba

Iustin spunea...

Cine suntem noi?Suntem nebuni,suntem copii,viata... .Asa arata sinceritatea,trista,dar frumoasa.

erys spunea...

cu frunzele ce raman si cu cele ce se se vor naste, sufletul mereu e plin de frunze si de ape...

la multi ani! :)

Nima spunea...

..............…..(¯`v´¯)
...…………….(¯` ✿´¯)
……………✿..(_.^._)
…………..✿.√,•*´✿
...(¯`v´¯) •./¸✿
(¯` ✿..¯))✿/¸.•*✿
.(_.^._)√•☮´¨¯. (¯`v´¯)
…✿•*´)//*´¯`* (¯` ✿ .¯)
…..✿´)//¯`*(¸.•´ (_.^._)
▒▒(¯`•♥•´¯)▒░░
▒▒▒`ᵃˡ.,(¯`•♥•´¯)
▒ (¯v/¯)▒`•.,.• ✿
(¯>♥ّۣۜ♥<¯)▒░░
▒ (_/⋏_)▒░ `•.,.•★

>:D<

Bia. spunea...

Citesc a nu-stiu cata oara acest poem nebunesc si nu ma mai satur de el...

Amalia spunea...

foarte reusita postarea :x

Amalia spunea...

foarte frumos :x

Ioana-Carmen spunea...

Amazing blog! Would you like to follow each other? ;X

FashionSpot.ro

ionelabejenaru spunea...

oauuu...esti nemuritoare, cel putin, in memoria mea....mi-as cumpara oricind un bilet la spectacolul acestor doi mimi atit de nebuni si indragostiti

Ochi negrii spunea...

Minunat tot ceea ce ai scris! Ma bucur ca am ajuns pe blog-ul tau...

Referitor la ce ai scris, iti dau dreptate. Uneori iubim fara sa ne dam seama, fara sa vrem, negand si realizam iubirea ce o purtam celuilalt atunci cand simtim ca l-am pierdut. Asta se intampla si viceversa iar uneori o "a doua sansa" (dupa caz, "o noua sansa") ne poate aduce implinirea.