Jurnalul unei pasiuni. Cap.3.Durerea
<Pagina de jurnal>
Moartea cand vine nu te intreaba: ti-ai trait bine viata? Indiferent daca ai trait-o bine sau rau, mult sau putin e inevitabil sa nu o pierzi...
Pe albia timpului zilele se scurg monoton si dureros...Cand au trecut pe firul vremii zece zile?Sunt frant de truda, cu oasele zdrobite...Nu , nu-i durere, nici oboseala fizica, sufletul mi-l simt bolnav.Mereu mi se pare ca pluteste pe taramuri nepamantesti, intr-un feroce neverosimil. Si cand ma trezesc ma sperii de lume si iar fug departe unde nu sunt oameni.
Ma mir ca reusesc sa astern pe hartie aceste randuri, probabil o fac mecanic. Habar nu am ceea ce scriu daca frazele sunt coerente si nu alandala, rod al unui creier obosit.
Zi de zi dorul devine mai intens, mai distrugator..Fara voie imi revin pe ecranul inchipuirii momente petrecute cu Ada...Ma zbucium nevolnic,ma topesc in singuratatea aspra a odaii.Cand ma culc noaptea ostenit o simt aproape de mine, ii simt rasuflarea fierbinte, intind bratele dupa corpul ravnit dar le retrag goale, fara prada.Si-n toiul noptii si in revarsatul zorilor ma pomenesc cautand-o mereu, cu o nevoie ajunsa reflexa...
Probabil am fost prea fericit alaturi de ea si nevoia echilibrului in Univers mi-a luat-o.Era probabil sortita pieririi...Era sortita pieririi marea mea dragoste...
Niciodata nu m-a stapanit cum o face acum,cand nu mai este.Nu mai este, este un fel de a spune pentru ca ea exista o simt in mine, in sensibilitatea si in gandurile mele, mai vie si mai actuala ca oricand.Chipul ei izvoraste mereu din culcusul amintirilor noastre,bune si rele...Si in vise traiesc fragmentat tot ce a fost si tot ce a fost are un farmec inedit,pentru ca stiu ca de acum nu are sa mai fie nimic, deacum incolo incepe neantul...
- -O, Ada ,tu care te credeai stapana lumii, te-ai inselat si te-ai naruit in tarana...Si uite lume merge mai departe!Nimeni nu se sinchiseste.Soarele rasare asa cum face de milioane de ani.Pamantul se roteste asa cum o face din todeauna.Asta nu ai stiut-o, nu-i asa iubito? Nici eu.Mi-e imi vei lipsi vesnic.- -
Acest lucru ma obsedeaza..Pierderea unei persoane atat de nobile ramane nesesizata. Dureros...
De maine promit ca voi scrie numai despre ea...Astazi nu am avut puterea...Traiesc stari sufletesti atat de stranii incat, ma sperie ceea ce mi se intampla ...Si promit ca la sfarsitul acestiu jurnal ii voi scrie o scrisoare.Pana atunci trebuie sa strang suficenta forta.Moartea cand vine nu ma va intreba:ti-ai trait bine viata?Ce ii pasa ei ca mi-a rapit cel mai pretios lucru si ca nu mi-am trait eu bine viata?
P.S. Uneori iau chitara si cant...doar prin muzica ma simt mai aproape de ea.
Din partea mea e bine venita.Nu mai am nimic de castigat sau de pierdut...Dar vreau un singur lucru sa ma mai lase putin.Vreau ca lumea sa o cunoasca pe ea...
P.S. Uneori iau chitara si cant...doar prin muzica ma simt mai aproape de ea.
pag. 2
Comentarii