Dragă D. ,

Este ultima dată când îţi scriu, promit.
Ca orice învinsă în dragoste, eu sunt jucăria stricată a sorţii, eu sunt aceea.
Atunci când obişnuiam să te iubesc dragostea făcea din mine o copilă aproape frumoasă şi verii îi sclipeau ochii ,ca unei acrobate înaintea săriturii finale, când ne vedea tresăririle , ţinerile de mână..
Ne-am luat rămas bun cu o zbatere insesizabilă din gene, cu o bruscă şi iremediabilă sfială, ne-am luat rămas bun ca doi amatori şi acum trecem unul pe lângă altul ca doi străini.De atunci suntem prinşi în lumi separate şi ne întâlnim doar uneori asemenea unor prizonieri aduşi la vorbitor.
De când nu ţi-am mai vorbit am fost tratată matriţial, protocolar.E înnebunitor să ştiu că nu ţi-a păsat şi îmi arunc gândurile spre tine cu dorinţa disperată, epuizantă că se vor amesteca cu ale tale , în solubilitatea creată de sentimente, că se vor  vor amesteca ca nişte organe donate, perfect acceptate, comptibile şi am speranţa că vor face într-un final parte din tine.
Tristeţea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele şi se împrăştie în sânge mai dureros şi mai rapid decât cel mai puternic drog.Am ajuns să cred că e cea mai mare minciună că inima este cel mai puternic muşchi...Inima mea cedează...
Durerea s-a lipit de mine asemenea unei contorsioniste incapabile să se mai desprindă de ea însăşi.Durerea macină năucitor şi am pierderi de memorie.E unul dintre puţinele momente de luciditate.

Am trăit cu impresia că în momentul în care te voi vedea îţi voi adresa cuvinte reci, sticloase, cutremurătoare, cuvinte ce ar putea despărţi ciclul vieţii omeneşti ,noaptea de zi,ziua de noapte, marmura de marmură, pe mine de tine.Dar am tăcut, am intrat amândoi într-un fel de dans de oglinzi şi glasul nu ţi l-am mai auzit de ani.
Încerc şi acum inutil să mi-l reamintesc,glas ce ucidea fantome,un simplu glas...

Pe tâmplele noastre plăpânde se sprijină lumea cum pe umerii lui Poseidon se sprijinea marea...Îţi ating cu ochii minţii obrazul şi mă cutremur într-un tremur necontrolat, isteric, îmi dezlipesc privirea din ochii tăi căprui hipnotici şi mor sacadat.

Când soarta vrea să distrugă pe cineva, nu se încurcă cu fleacuri, o face în stil mare, îi pune alegerea în mâini şi îl lasă să îşi dinamiteze viaţa singur. Probabil atunci se aud zgomote în Cosmos, probabil atunci toţi zeii se adună la un loc şi râd încet şi calculat, sarcastic  şi ironic, iar noi nu ne auzim decât propriile bătăi de inimă intensificate din punctul nostru naiv de vedere din pricina emoţiilor.
Eu una am ales.Îl iubesc fără  să îl iubesc, te uit fără să te uit.Azi promit că nu îţi voi mai scrie. Eu sunt cea care face asemenea pariuri?




Suntem jucării stricate de zeii plictisiţi, eu una sunt!Nu, nu zeii au fost cei care au ajutat la nenorocirea mea, nu ei mi-au sculptat statuia nu ei au suflat sprea ea, însufleţind-o. Ei nu au nicio vină. Am încercat să mă lupt cu destinul pentru că a avut cutezanţa nebunească să mi se împotrivească şi mi-am reînsufleţit suferinţele singură.
Mă întreb dacă a fost destinul...


Trupul mi se dilată în singurătate. Mă iau la întrecere cu aerul, să vedem care dintre noi bea mai mult, el îmi soarbe viaţa din trup o dată cu fiecare răsuflare întretăiată de a mea, eu beau...Ne îmbătăm şi facem schimb de trupuri...Nu te teme..Cât timp beau şi fumez doar înlocuiesc o parte din tine, cu partea pe care o ucid constant în mine, celulele canceroase ce se sacrifică pentru dragoste.Aş avea nevoie de un drog puternic pentru că inima mea e slabă de înger, cel mai laş muşchi!

Dacă vei citi şi îmi vei răspunde, încă mă mai iubeşti sau m-ai iubit. Eu sunt cea care face asemenea pariuri?Eu sunt!Specialistă în pariuri cu viaţa, întodeauna am pariat pe rezultatul rău, este prima dată când voi schimba miza.

După ce te-am readus între noi în modul acesta brutal, de neiertat , un pic meschin, după ce ţi-am scris ţie străine nu mai am nevoie de nimic, e ultima dată!

Ştiam că atunci când destinul ascunde o veste rea, o ascunde în spatele unui zâmbet reţinut , ambiguu, trist, zâmbet conturat pe buzele  persoanei  care citeşte scrisori scrise de femei nebune, aidoma cu al tău! Îţi zâmbesc şi eu!Fără să vreau...

Ştiu că în ultimul timp am fost o epavă, ruptura de tine a fost prea dureroasă!Pământul sprijină milioane de oameni, iar noi suntem atât de tineri şi atât de noi. Mi-au furat totul, le-am fost atât de suficentă egourilor lor, au clipit din ochi şi mi-au dărâmat toate principiile, lumea asta sado-masochistă şi-a bătut joc de mine cu stil!
Mi-au copiat până şi suferinţele şi mi le-au batjocorit, peste tot fetiţe de 13 ani îşi plâng marea iubire,lamentabilele pierderi în materie de dragoste,prostia lor mă face să tremur.
Dar nu mi-au copiat sufletul, nu au reuşit!Această parte dumnezeiască din mine a rămas neclintită, nimeni nu-l poate multiplica pe Dumnezeu.Moartea e eternă ca Dumnezeu.În lumea mea Moartea e moartă.De când te-am pierdut îmi aştept condamnarea capitală,care nu mai vine.
Nu ai dreptul să îţi clădeşti fericirea pe lacrima nimănui ,cu atât mai puţin pe sângele meu deci nu îmi voi irosi viaţa.

Privim prin timp unul prin ochii celuilalt, suntem atât de tineri, atât de noi, atât de vii!
Mă tem că am schimbat miza pe bine şi că voi pierde pariul!Va fi un deliciu pentru zeii, îmi rămâne doar să împietresc!

Acum înţeleg de ce ne iubim atât de mult, de ce ne urâm atât de mult, de ce suferim atât de mult!Pentru că suntem cu trupurile atât de goale şi cu gândurile atât de pustiite, devastaţi asemenea unor muze,ce au supravieţuit războiului, iar în faţa destinului suntem doar nişte jucării, marionetele preferate ale zeilor.

Am înţeles de ce noi ca oameni avem nevoie de dragoste. Iubim, iubim prosteşte, ne iubim unii pe alţii pentru că nu avem capacitatea sau pentru că nu avem curajul să ne iubim pe noi înşine. La mine stau lucrurile puţin diferit. Te-am iubit atât de mult pe tine încât mă tem că nu voi mai avea capacitatea să iubesc pe cineva sau chiar pe mine însămi cu o asemenea intensitate.

Ca de obicei destinul va câştiga pariul , sunt sigură de asta!

Moartea face Universul să pară mai mic. Te las să îmi injectezi pentru ultima dată , vise otrăvite în vene. Am timp destul să decantez iubirea şi să mor!


După veşnicie toate stelele au fost căzătoare...După ce te-am întâlnit pe tine, toate vieţile mele au fost muritoare!


Ana

2 comentarii:

Cristina C spunea...

Salut!

Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.

:) Numai bine!

Lxi spunea...

Un articol plin de miez si de simtire.Imi place la nebunie cum ai incheiat:)