Tandru şi rece
Trec obosită prin zâmbetul tău încercând să îmi prelungesc singurătatea, În urma iubirii a rămas un cimitir şi Pământul nostru ne dă sufletul lui străin şi gol pentru a adăposti noi iubiri. Încerc să îl definesc pe Dumnezeu şi îmi închipui că la un semn făcut de tine mă pot rostogoli în Iad. Nu trebuie să te las să-mi simţi emoţiile, trebuie să mă percepi rece, seacă, neutră, chiar proastă... Ar trebui să ne despărţim privirile cât mai avem timp, înainte să ne lase amintirea urme sângerii în inimi Mă lipesc de lumea ta şi tu închizi ochii, ridici din umeri, va veni o vreme când voi învăţa şi eu nepăsarea.... Mă întreb cât suflet am pierdut în îmbrăţişare, mă întreb dacă tu ştii? Ca o trădare a verbului "a iubi" aş vrea să pot să te urăsc! Mă tem să nu mă joci ca pe ultima femeie la o partidă de cărţi,să nu mă dai pe fumul de ţigară, să nu pleci... De câte ori am început să am încredere într-un bărbat a dispărut înainte să îi spun "vino!" Totul îmi scapă