Privire atemporală în văzul vrăbiilor..
Durerea.Complexitate păgână de sentimente contradictorii ce îţi opresc respiraţia.
Sunt inundată de o durere copleşitoare, chinuitoare şi mă supun torturii ca cel mai paşnic martir.
Dacă mi s-ar fi spus că voi plăti cu toate fibrele corpului acele fărâme de fericire pe care le-am trăit în trecut aş fi aruncat lumea în aer doar cu un zâmbet.
Acum zâmbetul meu nu mai are acest efect, defapt acum zâmbetul meu este inofensiv şi trece prin oameni , fără ţintă , fără un primitor exact.
Aseară am visat vrăbii moarte şi mi s-a făcut dor îngrozitor de tine.Le simţeam ochii sticloşi şi goi aţintiţi asupra mea, le simţeam aripile ţepene cuprinzându-mă, le simţeam ghearele pătrunzându-mi în carne. Am avut noroc că sunt familiarizată cu durerea şi nu am ţipat prea tare.
M-am trezit într-un spasm nervos, cu buzele uscate , cu gândurile departe...
Pământ peste pământ.În seara asta văd doar lună!
Vreau să mă strecor pe vârful picioarelor până la tine şi să îţi veghez somnul. Ce mi-aş putea dori mai mult?Să îţi văd pleopele vibrând ritmic, să te simt emanând siguranţă, să te văd din umbră şi să plec pentru totdeauna.
Râd isteric , te număr pe degete şi nu te regăsesc nicăieri.
Mă reîntorc în timp
atunci când eram poetă doar când aprindeam câte o ţigară şi o priveam dezintegrându-se şi mă apucam de scris. Scriam ca o nebună , ca o apucată , scriam doar despre tine şi despre lună. Atunci luna se oglindea în tine şi scrierile mele erau mai patetice ca niciodată!
Nu ştiam pe atunci că tu eşti alesul şi mă năuceau frazele simplisime spuse la întâmplare.
Lăsam nemurirea să îşi pună capul pe umărul meu şi îi şopteam la ureche că facem un cuplu perfect. Măcar de aş trăi o eternitate!
Acum te privesc prin timp cu o nepăsare îndelung studiată, cu un zâmbet simulat şi cu o clipire din ochi protocolară. Gândurile mele au ceva din batăile triste de aripi ale păsărilor , din durerea profundă a soldaţilor care ştiu că nu se vor mai întoarce.
Circumstanţele m-au aruncat într-o cămaşă de forţă şi aştept eliberarea din pânzele acestea , cred că îmi voi planifica meticulos evadarea şi voi fugi în lume. Voi mai păstra un singur gând care să îmi amintească de tine!
Cel mai dureros gând care mi-a bântuit mintea până acum, cel mai fără sens, mai absurd: că ţie nu îţi pasă şi nu ţi-a păsat de mine..
Şi promit că va fi ultima dată când te voi privi în ochi!Te voi privi intens, vibrant, năucitor, apoi mă voi întoarce la 180 de grade şi nu mă voi mai uita niciodată înapoi ! Niciodată!
Stau într-un colţ ghemuită şi aştept venirea ta...Sufletele noastre îşi şoptesc de la distanţă dialoguri încărcate cu neputinţă, replici seci, dureroase, laconice şi fară subînţeles.
Ansamblul anilor exclude enigma apropierii dintre noi...
Nu ştiu ce gest îmi va îmblânzi tremurul, nu ştiu ce zâmbet îmi va dinamita neputinţa..
Las ţipetele să se piardă printre vrăbii..
În ultimul timp am pus capul pe pieptul anilor doar pentru a crede timpul că visez şi pentru a mă lăsa oamenii în pace.
Mă rătăcesc într-un hai-vino fantezist şi simt cum mă iubeşti ca şi cum ai trimite ultimile instrucţiuni unui naufragiat. Mă iubeşti fără a mă privi măcar. Mă iubeşti cum iubeşte luna pământul: mistic, profund şi pur. Nu mă vei mai atinge niciodată, deşi obişnuiai să mă oglindeşti uneori cum oglindeşte Luna Pământul . Acum mi-au rămas cioburile unei oglinzi imaginare şi mă tem să nu mă ascundă iar oamenii într-o cămaşă de forţă brodată imaginar cu sînge de vrabie.
Îmi aud plânsul preumblându-se prin pleoape şi iubindu-te simt chipul mamei îmbătrânind.
Degetul tău îmi face semn să tac, iar vorbesc prea tare şi din nou gândurile mele nu vor ajunge până la tine.Nu ţi-am mai văzut chipul de ani, decât cu ochii minţii şi nu mai este mult până îl voi vedea din nou..Oare mă va durea la fel de tare?
Prin timp te văd... Sunt vie?Tremur..Eşti înfăşurat în fulgi de vrabie..Deasupra noastră roiesc păsări. Nu a venit toamna încă. De ce îmi urlă mie disperarea lor! Să mă lase în pace, sunt deja plină de durere!
P.S: Voi zidi revederi şi le voi lipi într-un album după care le voi transforma în viaţă.
Defapt îţi voi colecţiona privirile şi îţi voi dărui o viaţă!
P.S.1:Şi Luna şi Pământul au fost un tot înainte de împărţirea materiei în Univers!
Aimee
Comentarii
Totusi sunt curioasa cat adevar exista in cuvintele astea? De unde te-ai inspirat?
O zi frumoasa!
Repet, dacă doreşti să scrii eşti bine venită. Noi te aştepăm cu un răspuns pe blogul cu poveşti (pentru că eu mai uit pe la cine dau :D).
Repet, dacă vrei să scrii poveşti/poezii te aştepăm pe blog.
Te rog să răspunzi pe blogul cu poveşti... că eu mai uit pe unde mai dau :D. Mulţumesc!
superb !!
Dacă încă mai vrei, trebuie doar să-mi dai o adresă de mail pentru a-ţi putea trimite o invitaţie în urma căreia vei deveni una din autoarele blogului.
Mulţumesc!
Nu cred ca e vreo consolare, dar eu, incercand sa fiu optimista, spun ca partea buna a suferintei e scrisul/compusul :)