Nebunii!
Tu mă credeai nebună, şi te credeai bărbat râzând de nebunia mea. Tu mă credeai femeie şi atât, şi te simţeai superior!Oh , tu biet muritor! Tu credeai în veşnicie , eu mă stingeam zilnic lângă tine mai puţin femeie, mai puţin nebună! Tu credeai în destin , eu în pura întâmplare... Tu credeai că iubeşti, şi ca să vezi ,eu eram cea care iubea! Eu , tu , nu credeam în noi... Am crezut că te văd în toţi la început, atunci când eram doi naivi copii.Toţi oamenii străzi prindeau contur rebel, de scriitor neînţeles. Să fi văzut ce frumuseţe!Cât de colorată era lumea mea. În fiecare vedeam ceva din tine! Dragule, tu iubeai singurătatea, pe mine mă chinuia, mă dezgusta... Tu iubeai fericirea, eu eram mult prea ocupată cu colecţionarea lacrimilor. Tu iubeai iubirea, ca şi cum acest mit ar exista! Tu, eu, nu iubeam, învăţam să o facem... Învăţam să iubim asemenea copiilor mici.La început iubeam totul,învăţam emoţia de a iubi orice, oricât de mic, apoi ne dezvăţam de acest obicei c